Fratele meu a răscolit arhiva familie, a scanat şi mi-a trimis o poză cu mine de când aveam vreo trei-patru ani, adica anii 1974-75.

Eu sunt fiinţa cu şapcă şi cu fruntea-n colţuri, dumnealui din stânga e vărul Iustin.

E cu câteva luni mai mare decât mine şi pe vremea aia locuia vis-a-vis, adică eram nedespărţiţi.
Poza nu e prea clară, dar se poate vedea cum ne distram – cocoţaţi pe o grămadă de balastru (nisip cu piatră de râu), aveam două borcane şi două linguri. Pe care le foloseam conform imaginaţiei din dotare.

Nu-mi amintesc să ne fi plictisit vreodată.

Mai am şi-acum urmele căzăturilor în genunchi şi coate alergând pe uliţă cu Iustin şi cu fratele lui mai mare, Emil. Mergeam cu ei la gârla care trecea la 100 de metri de casele noastre şi prindeam mrene, peştişori mici, cărora le dădeam drumul, bineînţeles, distracţia fiind să-i prinzi cu mâna.

Vara, după ce se termina strânsul fânului la care şi noi luam parte, unchiul Paul, tatăl verilor, ieşea pe treptele casei cu un fluier mare şi cânta cam vreo oră. Pentru bucuria lui, a noastră şi a cui mai trece pe uliţă.

Începând cu sfârşitul lunii august, eu şi verii ne cocoţam în meri, peri şi pruni să mâncăm fructe, uneori necoapte şi în mod sigur nespălate.

Iarna, după şcoală, mâncam ceva în fugă şi mergeam cu sania până se întuneca, veneam acasă cu picioarele ude, mâinile gheaţă şi cu obrajii roşii.

Aici e uliţa copilăriei unde, în timpul vacanţei, nepoţii mei (bucureşteni cu cont de Facebook!) se bucură la fel cum mă bucuram eu de zăpadă şi de tovărăşia copiilor din vecini.

Şi eu cred că felul ăsta de a creşte ca om între între şi împreună cu alţi oameni dimprejur poate clădi o societate normală. Aşa se învaţă altruismul, depăşirea egoismului, gustul micilor victorii şi înfrângeri, ideea de comunitate cu reguli şi roluri, adică ce înseamnă a trăi în lume. Doar jucăriile scumpe nu sunt îndeajuns.

Acum doi ani, socialiştii au câştigat alegerile în Grecia. Criza incepuse să-şi arate colţii şi guvernarea de dreapta avea deja un program de masuri nu foarte plăcut, fără ideea unui împrumut din afară.
Înainte de alegeri, Papandreu a tot repetat ”Sunt bani!”, ca şi cum cei aflaţi la conducere erau toţi nebuni şi mincinoşi. Primul lucru făcut de socialişti a fost să ceară bani de la FMI – dintr-o dată, nu mai erau bani!
Când s-a votat în Parlament, opoziţia a votat împotriva împrumutului.
Paranteză – Nici stânga, nici dreapta nu sunt perfecte, dar, cei de dreapta au întotdeauna un set de valori cu care merg până la capăt. Ceea ce stânga n-are. Să dau un exemplu – la votarea primei tranşe de împrumut în Parlament, Dora Bakoyani, membră a principalului partid de opoziţie, Noua Democraţie, n-a ţinut cont de direcţia partidului de a vota împotrivă, ci a votat pentru. A doua zi a fost dată afară din partid, chiar dacă a fost primăriţa Atenei în timpul Jocurilor Olimpice, Ministru de Externe în guvernul Karamanlis şi este fiica unui politician influent. Alt aspect – la următoarele alegeri din partid n-a mai fost ales şef Karamanlis, cum era tradiţia, ci o persoană nouă şi energică, Antonis Samaras. La dreapta se mai schimbă ceva, la stânga – deocamdată nimic, aceeaşi încremenire în proiect. Închid paranteza.
Să revin la împrumut. Fiecare tranşă de împrumut a fost urmată de măsuri de austeritate care, normal, au nemulţumit populaţia pentru că multe n-au nici o logică şi nu ajută deloc, după cum va povesteam aici în iulie.
În tot acest timp, premierul Papandreu n-a schiţat nici un gest că l-ar interesa ce spune poporul.
La ultima votare de saptamâna trecută, mii de oameni au protestat în faţa Parlamentului. Ţara merge din rău în mai rău după doi ani de guvernare. Oamenii au ajuns deja la disperare. Printre declaraţiile goale de salvare a ţării din ultimele luni, la un moment, premierul a strecurat şi ideea unui guvern de uniune naţională. Adică, de ce să nu scoată castanele din foc şi altcineva … Şi a presat opoziţia să voteze împrumutul. Ceea ce nu s-a întâmplat, a fost votat din nou la limită doar de o parte a parlamentarilor.
Şi, dintr-o dată, fără să se consulte cu guvernul sau partidul, premierul Papandreu a anunţat că vrea un referendum în care grecii să se pronunţe dacă mai vor în zona euro sau nu. Şi că vineri vrea vot de încredere de la Parlament. A doua zi, vicepremierul Venizelos a intrat în spital. Azi, Venizelos a apărut şi a declarat că e împotriva referendumului. Doi parlamentari socialişti şi-au dat demisia. Pe rând, apar parlamentari şi membri ai guvernului care spun clar că sunt împotriva referendumului. La final, Papandreu a declarat că …. renunţă, dar tot vrea votul de încredere în Parlament!

Şeful principalului partid de opoziţie a apărut la tv şi a propus un guvern de tehnicieni care să asigure tranziţia până la organizarea de alegeri. Papandreou, nu şi nu. Ar vrea guvern de unitate naţională, adică …. să se schimbe ceva, dar să rămână bine înfipţi în scaune cei care au dus ţara în haos.

Jurnaliştii greci deja vorbesc despre cazul patologic Papandreu, nimeni nu mai ştie cum să analizeze ceea ce face dumnealui şi de ce nu-şi dă demisia, de ce nu vrea să oprească agonia la care i-a condus pe greci.

Întrebări întrebătoare

De ce premierul Papandreu n-a facut acest refendum acum doi ani, înainte de cere doar în numele socialiştilor prima tranşă de împrumut?
De ce a anunţat un referendum imediat după aprobarea de către FMI a unei noi tranşe, ştiind că asta va scădea credibilitatea Greciei?
Dacă anunţarea referendumului a făcut rău pieţelor europene şi i-a înfuriat pe decidenţii majori, Germania şi Franţa, cui din afara Europei foloseşte acest anunţ?
Dacă găsiţi răspunsul la ultima întrebare veţi şti şi pentru cine lucrează de fapt Giorgos Jeffrey Papandreu, premierul care vorbeşte mai bine engleza cu accent american decât limba ţării pe care pretinde că o reprezintă, se dă pe twitter şi nu ştie să lege două vorbe în limba greacă fără hârtia scrisă de consilier.
În acest moment, nimeni din Grecia nu mai crede în el, nici măcar oportuniştii pe care s-a sprijinit în cei doi ani de guvernare şi care acum îi întorc spatele.

1. Ne-a vizitat Kostas, un prieten pensionar din comună. Are 80 de ani, a lucrat ca şofer pe autobuz şi soţia lui are o pensie minimă de agricultor. Au o căsuţă şi un lot de pământ cu 60 de măslini. Fata lor, manager la un magazin de electro-casnice în Corint (unde şi locuieşte) nu a mai primit salariul de 6 luni. E disperată. E divorţată şi are un băiat şomer. Kostas plângea când ne-a povestit că se simte neputincios că nu are cum s-o ajute, pensia abia le ajunge lor să se întreţină, vorbesc despre doi oameni modeşti şi pe care nu i-am auzit vreodată să vorbească despre mers la tavernă sau în insule.

2. Vecinii mei cei mai apropiaţi s-au mutat aici de la Atena, încet, încet – au început prin a cumpăra o casă cu ceva pământ în jur. Mai întâi s-a mutat soţul, Spiros, care e pensionat medical pe bune, cu multiple operaţii şi probleme la inimă şi cu un diabet care îi complică viaţa. Nu-l lasă sufletul să stea, face tot timpul ceva în grădină sau pe lângă casă şi de câteva ori a ajuns la Urgenţă din cauza asta. Soţia şi fetele veneau în weekend sau în concedii, acum s-a pensionat şi doamna şi s-a mutat aici. Fetele au rămas în Atena. Acum vreo lună, fiica cea mică, coafeză, a fost anunţată că ea împreună cu alte două angajate trebuie să plece, nu mai au nevoie de ele. Are un copil de doi ani şi al doilea e pe drum, deci mare bucurie să-ţi cauţi alt loc muncă aşteptând un bebe.
Acum două săptămâni Spiros era singur acasă, soţia fiind plecată la Atena. La miezul nopţii, patru vlăjgani cu cagule şi pistoale au spart uşa şi au intrat peste el în casă. I-au spus că dacă nu scoate banii şi bijuteriile, îi vor lua maşina. Bineînţeles, pe lângă au luat şi telefonul.
Dimineaţa am aflat că în aceeaşi noapte, înainte de asta, au spart casa altor vecini, unde au procedat la fel.
După o săptămână i-au prins (albanezi), deocamdată n-a fost recuperat decât telefonul, banii şi bijuteriile deja s-au topit. Spiros e încă în şoc şi putea să fie rău, omul chiar are probleme cu inima.

3. Am fost la circa financiară (Eforia) să depunem declaraţia fiscală anuală, cine e proprietarul unei case trebuie să facă asta, indiferent dacă veniturile obţinute în Grecia sunt zero. Bineînţeles că a fost foarte dificil. Au vrut chitanţe, e o lege de anul trecut care spune că se reduce ceva din impozit daca vii cu sacul de chitanţe. Cum noi n-avem venituri din Grecia, ci din alta ţară, unde sunt impozitate, nu păstrăm chitanţele. Nu şi nu!
A, anul trecut au cerut o hârtie detaliată de la Banca Naţională a Greciei, unde soţul meu primeşte lunar nişte drepturi băneşti din altă ţară, se adună în cont câteva mii de euro pe an. De data asta ne-am dus cu hârtia pregătită. Păi nu, anul ăsta voiau o hartie din ţara de unde vin banii, tradusă oficial şi parafată.
Soţul meu s-a enervat şi s-a dus la şefă. Şefă care şi-a cerut scuze pentru madama de la birou şi a parafat declaraţia pe loc.
Să vă spun că acum vreun an s-a descoperit că un cântăreţ grec foarte cunoscut n-a ştiut (!?!?) că ar fi trebuit să plătească impozit cam jumătate de milion de euro? Bineînţeles, domnul respectiv poseda o soţie parlamentar. N-am auzit să se fi întamplat nimic legal încă.

Adică, acelaşi sistem care ne freacă la cap pe noi aiurea fără să aibă nici un motiv  nu aplică aceeaşi măsură rechinilor adevăraţi.
Şi asta se întâmplă după ce, în ultimele luni, politicienii aflaţi la putere nu vorbesc decât despre câţi bani salvatori se vor aduna în urma măsurilor de austeritate. Dacă oamenii care se ocupă de asta sunt ca madama de mai sus şi rechinii sunt în continuare ocoliţi … vă daţi seama de rezultat!

4. Să vă mai spun că cei cu energia electrică sunt în grevă şi în ultima saptamână, când ţi-e lumea mai dragă, adică la prânz sau seara e pauză o oră sau mai mult? Noroc cu temperatura nefiresc de scăzută pentru perioada asta, altfel, Dumnezeu cu mila!

Deci … să vorbim despre rezultatele măsurilor de austeritate aplicate de guvernul Papandreu până în prezent …
Ce fel mod de viaţă e ăsta în care un bătrân care ar merita să-şi trăiască liniştit zilele rămase se simte vinovat pentru că nu poate să-şi ajute copilul?
Ce fel de siguranţă a cetăţeanului are ţara asta dacă eşti atacat în propria casă?
Ce fel de sistem fiscal face probleme cuiva corect şi nu ia măsuri atunci când e vorba de fraude, sistem care, în ciuda declaraţiilor politicienilor, devine pe zi ce trece mai birocrat în loc să tindă spre normal?

Eu cred că Grecia nu mai e guvernată de cei care pretind asta, ci se află la cheremul eminenţelor cenuşii care au creat şi criza. Şi ceea ce se întâmplă e doar o agonie prelungită.
Acum două zile, în Parlamentul elen s-a aprobat la limită o nouă împovărare a grecilor normali în timp ce afară provocatorii încercau să declanşeze un război civil. Am urmărit discursurile politicienilor în Parlament – Caţavenci şi Farfurizi în costume Armani, poporul, patria, numărat steagurile de la prefectură şi de la şcoala de fete.
Protestatarii erau acolo, forţele speciale blocau accesul spre Parlament şi era nevoie între ei de politruci mascaţi care să distragă atenţia de la ceea ce se întâmplă. Şi, ca de obicei, au reuşit. De două zile, la ştiri nu se vorbeşte decât despre ”provocatorii/agitatorii” din faţa Parlamentului şi se cer explicaţii oficiale, deci nu e doar părerea mea.

După evenimentele din ultimele zile, Grecia reală îşi priveşte viitorul ca în poza de mai sus, lăcrimând pe ascuns, dar fără să-şi acopere faţa ca aşa-zişii anarhişti.

E nevoie de katharsis, de o purificare dureroasă care va presupune convulsii sociale, dar cineva sau ceva va tăia nodul gordian în curând, poate un personaj nonconformist ca cel de mai jos (e unul şi acelaşi!).

PS.

1.Pentru cititorii mei care au tendinţa să comenteze cu ”Păi da, v-a trebuit capitalism, comunismul era mai bun, mâncam pui de la Avicola” vreau să le spun că ăsta nu mai e capitalism normal, a fost virusat cu măsuri socialisto-comunistoide dictate de personaje gen FMI/UE şi acceptate de cei care au vrut voturi.

2. Nu comparaţi România cu Grecia la îndatorare, datoria publica a Romaniei este de aproximativ 30% din PIB, a grecilor fiind undeva peste 150%.

Cine e prietena? E Antigona din Câmpulung şi cine o cunoaşte cred că e de acord cu mine – e mai mult decât o persoană, e un fenomen. (Mă contrazice, mă aprobă cineva???) Poate şi numele, Antigona Theofanidis, a predestinat persoana la o viaţă complicată, numele nefiind un moft al părinţilor, ci venind din reala descendenţa paternă greceasă.

Doamna în cauză are aproximativ aceeaşi greutate de când o ştiu, de prin 1985, adică piele şi os, fără diete. De atunci, ani de-a rândul a organizat şi şi-a pus sufletul/sănătatea în proiecte culturale teatrale şi de marionete cu tot ce presupune un astfel de proiect (creare de măşti, costume, coloane sonore), emisiuni radio de rock underground, festivalul anual de rock ”Posada”, zilele oraşului, pictură etc. Şi în toată nebunia asta, comunica de-adevăratelea cu cei cu cu care avea de-a face. Antigona nu ştie să fie falsă. Ea … este!

Cum de o cunosc? Eu am ajuns la Câmpulung venind la liceu de la ţară şi, fiind un oraş mic, una dintre primele personalităţi pe care mi le amintesc a fost doamna în cauză. O ştia tot oraşul de la distanţă, arăta diferit, se comporta şi vorbea liber ceea ce, în anii comunişti, nu era ceva des întalnit într-un orăşel de provincie. Bineînţeles că azi, la fel ca şi atunci, unii o plac, alţii nu, că de, e greu de înţeles cineva care iese din griul normal.

Dar că tot oraşul (plus o mare parte a mişcării rock underground din România) ştie cine e Antigona nu cred că poate nega cineva.

Prima oară (ea habar n-are de asta!) am vazut-o de aproape într-o iarnă cruntă, cu zăpadă multă, îl însoţea pe astronautul Dumitru Prunariu, singurul român care a ajuns în Cosmos, au venit împreună să ne vorbească la ora noastră de filozofie marxistă, ca invitaţi ai profesorului Ariciu. Pe lângă ce ne-a povestit dl. Prunariu despre experienţa dumnealui care clar ni se părea ireală, îmi amintesc perfect pe Antigona, care arăta din altă lume. Era o doamnă slabă, tunsă foarte scurt, îmbrăcată cu nişte pantaloni de schiat, alb-gri, apreschiuri(cizmele alea grase!), combinate cu o scurtă şi o căciulă de blană de oaie maronii. Şi cu nişte ochi lucitori şi curioşi, de cărbune. Adică …. n-ai cum să uiţi aşa o apariţie!!!!

După câteva luni ne-am cunoscut şi personal – avea nevoie de fată care să ştie să cânte la chitară în cadrul unei piese de teatru şi cineva m-a recomandat. Eu cred că de atunci, încet, încet, am devenit prietene. Cu pauze, că de, după liceu eu m-am mutat la Bucureşti şi, de vreo şase ani în Grecia …. n-are importanţă! Eu cred ca tocmai asta arata o prietenie …. proba timpului!

Dar … să revin la piesa de teatru. N-am să-l uit niciodată pe Puiu, care, în procesul pregătirii piesei respective  dădea indicaţii îmbrăcat în uniforma de soldat. Eu trebuia să fiu un îngeraş diafan care, acompaniindu-se la chitară, cânta împotriva razboiului

”Iertaţi-mă că sunt copil, iertaţi-mă că vă vorbesc,

Iertaţi-mă că în April toţi ghioceii înfloresc etc.”

Când s-a pus problema costumaţiei mele, Puiu a bombănit bonom, ca de obicei – ”Păi îngerii sunt dezbrăcaţi!” ceea ce, în vremea de dinainte de 1989 chiar era o glumă bună când era vorba de o apariţie pe scenă.

Dragii mei Antigona şi Puiu, să vă mai amintesc şi că la concursul respectiv de la Piteşti în juriu a fost un şi un cadru militar care m-a recunoscut pentru că semănam cu mama la aceeaşi vârstă şi care, peste ani de zile, în Bucureşti, mă va angaja pe un post care a fost maximul carierei mele dinainte de plecarea mea?

În prezent, doamna despre care vorbesc are un mariaj respectabil (bineînţeles, soţul este Puiu menţionat mai sus), nu are copii şi posedă 19 pisici şi 5 câini (sau cel puţin ăsta era recesământul la ultima verificare). Animăluţe care au la dispoziţie o casă şi o curte, evident, plus toată dragostea celor care au grijă de ei.

Unul dintre motani, Porthosică, e într-un concurs unde poate fi votat dacă aveţi cont pe Facebook. Voturile/like-urile voastre ar putea aduce nişte mâncare în plus şi pentru rudele lui Porthos(ică). Ce ziceti, votaţi aici pentru prietenia mea cu Antigona şi (evident) Porthos(ică)?

(Am furat pozele de pe contul de Facebook al familiei care are grijă de Porthosică.)

Later edit: Porthosică şi familia au câştigat marele premiu …. gândurile bune ajută uneori!

Filed under: Eu despre alții, România mea Tagged: bucurii mici, personalitati ]]> http://mekone.wordpress.com/2011/06/22/un-anume-fel-de-prietenie/feed/ 4 Mekone antigona antigona Porthosica http://mekone.wordpress.com/2010/07/23/ce-sa-nu-faci-ca-turist-in-grecia/ http://mekone.wordpress.com/2010/07/23/ce-sa-nu-faci-ca-turist-in-grecia/#comments Fri, 23 Jul 2010 09:31:04 +0000 Mekone http://mekone.wordpress.com/?p=670 ]]> Pentru cei care vin în Grecia ca turişti şi n-au plătit un sejur ”all inclusive”, am câteva sfaturi practice din experienţă, din spusele  musafirilor mei și din mârâielile nepoților, alea care începeau cu ”Nu mănânc!” și se terminau cu gura plină.

HAINELE –  să fie puţine şi confortabile

1. nu luati multe, gândiţi-vă ce veţi face – plajă, clubbing, vizitat mănăstiri?

1. să fie din bumbac sau măcar, dacă nu sunt, să nu fie strâmte, că o să regretaţi

3. musai să aveţi şi un rând de haine mai groase, un trening sau ceva asemănător, că nu se știe cum e vremea

2. doamnelor, pentru mers la plaja se poartă chestii lejere, chiar transparente, uneori doar o bucată de pânză înflorată înnodată artistic, dar eu vă sfătuiesc să vă acoperiţi umerii când vă plimbaţi prin soare

3. nu se poate ieşi ziua fără pălărie de soare şi ochelari. Dacă vreţi să şi vizitaţi împrejurimile, luaţi în calcul faptul că siturile arheologice sunt deschise de obicei de la ora 9.00 şi că nu e deloc indicat să vă prindă ora 12.00 în vârf de Acropole, vă garantez că nu e uşor de respirat!

4. pentru vizitarea mănăstirilor sunt reguli mai stricte decât în România, de obicei primeşti pe loc ceva cu care să-ţi completezi garderoba, adica femeia nu e primită în pantaloni şi cu bluză fără mânecă sau bărbaţii în pantaloni scurţi. Am avut o surpriza  la o mânăstire de maici – am mers cu mama, care era îmbracată decent şi purta o palarie alba de soare cu boruri mici, nimic extravagant. Ni s-a spus ca nu poate intra cu pălăria – am intrebat de ce, ca în Biblie scrie că femeia trebuie să aibă capul acoperit, dar nu spune cu ce. Mi s -a raspuns – Da, dar n-am vazut pe nimeni cu palarie la biserică! Aşa că … fiecare cu obiceiurile lui!!!

MÂNCAREA

- pentru drum, e indicat sa să aveţi geantă frigorifică

- evitaţi chioşcurile daca vreţi să cumparaţi apă sau altceva, căutaţi un supermarket

- nu intraţi niciodată într-o tavernă în care nu mănâncă nimeni, cautaţi locurile populate, altfel s-ar putea să aveţi surprize neplăcute

- nu vă recomand să mâncaţi musaca, pasticio sau orice altceva cu carne tocată în localurile pentru turişti nerecomandate de cineva, e mai sigur un suvlaki şi o salată, ceva în care se pot distinge clar bucăţile …

- cu cât o tavernă e mai specializată, adică serveşte mai puţine feluri de mâncare, cu atât toate sunt mai proaspete

Vreau să vă spun câte ceva despre mâncărurile din Grecia preferate de românii care m-au vizitat.

O salată grecească (horiatiki salata, care de fapt înseamnă ţărănească) musai trebuie să fie făcută din roşii, castraveţi, ardei, ceapă roşie, tulpini murate de capere, cateva masline peste care tronează o felie de branză feta (telemea din lapte de capră), totul stropit cu ulei de masline şi presărat cu oregano.

În prima poză e salata greceasăa fără brânză (apli horiatiki salata,  horis feta = salată grecească simplă, fără feta), următoarea poză e aproape de standard, doar că frunzele verzi adăugate nu sunt de  capere (nu ştiu numele, dar planta asta acrişoară creşte aiurea şi la mine-n grădină şi o folosesc la salate) şi brânza nu e feta, ci mizitra, ceva între brânză proaspătă şi urdă.

De ce am pus prima poză cu horiatiki salata horis feta (salată țărănească fără brânză)? Pentru ca eu o prefer așa, am avut surprize neplăcute cu felia de branză care nu mi-a plăcut și care costă 2-3  euro … prefer să fac acasă horiatiki salata cu feta care-mi place mie.

Pentru ca am amintit mai sus de suvlaki (= frigărui), trebuie să știți se poate mânca în trei feluri:

-  suvlaki kalamaki (ca în poză) – înseamnă frigarui simple pe băţ, doar carne. E preferatul meu, cer câte kalamakia (bețe+carne) vreau, cartofii, salata etc. se cer separat, nu fac parte din porţie;

- suvlaki pita – primești carnea friptă pe băț, cartofi, roşii, ceapă şi tzatziki/maioneză, toate înfășurate în pita/lipie unsă cu ulei de măsline. Adică nu ceri nimic separat.

- suvlaki merida (merida = porţie) înseamnă ce am spus la suvlaki pita, dar toate pe o farfurie, separate.

(Suvlaki sunt frigărui din bucaţi de carne, ghiros sunt bucăţi mici de carne, ca la kebap, de obicei au mai multa grasime.)

Eu prefer  primele doua variante (kalamaki sau pita), la suvlaki merida sau ghiros merida am avut surprize neplacute – ori porţia a fost imensă, de nemâncat pentru o persoană şi scumpă, ori a apărut pe farfurie orez sau altceva care n-are ce cauta acolo, ori ghiros a fost prea uscat.

Încă ceva (învățat de la nepoţi!) – se poate cere suvlaki/gyros pita:

- horis tomata – fără roşii

- horis tzatziki – fără tzatziki (sos de iaurt, castraveți, usturoi, mărar)

- horis cremidi – fără ceapă

- horis patates – fara cartofi

Alte feluri de mâncare preferate de musafirii mei

- domnul ”Nuuuuuu mănânc!”, supărat că l-am luat de pe plajă, a acceptat totuşi cartofi prăjiţi şi gavros, peştişori prăjiţi din care şi-a făcut suvlaki cu o scobitoare, că aşa a vrut el!

- sardine la grătar – psites sardeles

- antricot de porc  - brizola hirini

- costiţe fripte de miel – arni paidakia sharas

Da, n-am zis nimic de fructe de mare, calamari, caracatiţă, midii şi altele – ai mei au gustat din toate, dar n-au fost entuziasmaţi!

Despre alte mâncăruri greceşti scrie tare frumos şi cu poze Cristi Roman aici, aici şi aici!

Pe scurt – în pozele de mai jos e un soţ care ascunde într-un râu tabloul pictat de soţie.

Mai detaliat – dupa 29 de ani de căsătorie, o familie devenită bogată în ultimii ani din scrisul soţului alege să-şi facă vacanţa într-un hotel mic din Franţa. Pentru soţ e uşor – n-are nevoie decât de un laptop ca să scrie.

Soţia, însă, e pictor şi ar avea nevoie de un atelier care ar trebui închiriat. Ceea ce ar complica o vacanţă care s-a vrut simplă şi normală. Aşa că ce face doamna în cauză – se uită în jur, se apucă de pictat şi …. îşi ascunde lucrările în natură, pe unde apucă, unde le va lăsa pentru un timp, după care le va scoate iar la lumină.

Rezultatul arată ca în imaginea de mai jos.

Familia despre care vorbesc e formată din Paulo Coelho si Christina Oiticica (da, ştiu că mulţi strâmbă din nas când aud de Coelho, dar i-aş întreba dacă i-au citit măcar una dintre cărţi ?!?!).

Şi povestea de mai sus, care e doar o parte dintr-una mai complicată,  în care fiecare lasă de la el pentru celălalt şi în care iubirea nu poate decât să sporească, mi se pare cea mai frumoasă şi mai nebună dovadă de dragoste pe care am auzit-o vreodată!!!!!!

Pozele şi  povestea completă (în engleză) sunt de găsit aici.

Filed under: d-ale Universului, Eu despre alții Tagged: bărbați, iubire, mentalitate, oameni normali ]]> http://mekone.wordpress.com/2010/07/08/cea-mai-frumoasa-si-nebuna-dovada-de-dragoste/feed/ 7 Mekone coelho1 coelho2 20a476p newyearrose http://mekone.wordpress.com/2010/05/29/draga-lucian-si-altii-care-te-aproba/ http://mekone.wordpress.com/2010/05/29/draga-lucian-si-altii-care-te-aproba/#comments Sat, 29 May 2010 11:02:31 +0000 Mekone http://mekone.wordpress.com/?p=633 ]]> Locuind în Grecia, intru uneori pe unicul forum de discuţii al românilor de aici, susţinut de publicaţia electronică  RoMedia. Forumul şi ziarul electronic sunt oferite cu generozitate de doi inimoşi din Atena, Anca Ţuţuianu şi David Floroae, care fac asta de câţiva ani din timpul şi pe buzunarul lor. Le urez să ajungă şi la profit la un moment dat, că merită!!!!

Dar să revin la titlu. Aceast post mi-a fost inspirat de Lucian, un comentator al articolelor ziarului de mai sus.

Ce m-a inspirat? Păi uite ce comentează dumnealui la o ştire care vorbeşte despre faptul că în Grecia nu mai e de bine şi unii români pleacă înapoi.

”in tara nici nu ne uitam la femeile de servici de la scarile de bloc,iar aici le invidiem ca au un loc de munca.In tara avem o diploma si nu ne putem angaja,aici nu avem acte si ne angajeaja.Unde esti tu, Ceausescule ,care luai golanii cu par lung de pe strada ,ii tundeai si le dadeai de lucru?Astia te ia din fabrica si te arunca in strada.CEAUSESCU a fost pentru popor,astia sunt pentru ei.Traiasca Ceausescu !” sursa

Dragă Lucian, pe mine părinţii m-au învăţat să spun ”Bună ziua!”. Aşa că am salutat-o întotdeauna pe femeia de serviciu de la bloc, pe portarul şi femeia de serviciu de la şcoală sau de la locul unde lucram. Că aşa e frumos şi normal!

Poate că şi din cauza asta am putut să folosesc diploma plus ce am învăţat şi în România şi  în Grecia.  Adică respectul pentru cei din jurul meu arată cine sunt şi ce fac în lume şi …. dă roade!!!!

Tu spui că ” In tara avem o diploma si nu ne putem angaja,aici nu avem acte si ne angajeaja”

Nu înţeleg cum de tu a trebuit să ajungi  în Grecia ca să înţelegi că e important ce ştii să faci, oriunde în lume, şi nu doar o diplomă, cum era înainte de 1989.

Şi, Luciane,  care e legătura dintre  a te respecta pe tine şi pe ceilalţi, a şti să faci ceva, a munci serios şi Ceauşescu???? Că eu n-am vazut-o!!!!!!!!!!

Dar, astazi, pe site-ul poliţiei greceşti a apărut un comunicat oficial. Comunicat care spune că, în după-amiaza zilei de 25 mai, departamentul x al Poliţiei din Atena a facut un control la o anumită staţie de metrou, pentru prevenire şi … , mai pe scurt, pentru furturile din buzunare.

Rezultatul – au fost reţinuţi  72 de cetăţeni străini, dintre care 69 de cetăţeni români (56 bărbaţi şi 13 femei). Asta doar într-o zi ….

Şi cică unele naţii au ceva cu noi, românii. Păi, dacă un grec care habar n-are de România citeşte ştirea asta, ce să creadă?

Experienţa mea proprie şi personală – acum doua luni, într-o staţie de metrou din Atena (Monastiraki -foto), am auzit vorbind româneşte lângă mine. Era un un grup de personaje brunete, ca să nu le zic ţigani, care se certau în gura mare de ce n-a umblat nu ştiu-care în buzunarul/geanta nu-ştiu-cui . Cel acuzat se scuza spunând că a fost văzut. Staţia respectivă e similară celor de la Romană sau Unirii din Bucureşti,  ca să nu spun ca e una dintre cele mai turistice şi aglomerate. Şi, pentru cine ştie, uneori metroul grecesc iese şi la suprafaţă, ca în imagine.

Eu eram acolo pentru că trebuia să ajung la biroul Ministerului de Externe Elen, cel mai ”oficial” birou de traduceri din Grecia. (Da, îmi place să folosesc pleonasme ca să accentuez ceva!)

Acum o lună, în aceeaşi staţie de metrou, am auzit acealaşi tip de convorbire, bineînţeles, ca de obicei,  presărată din plin cu referiri la organe sexuale. Când am coborât, un călător ţipa că i s-a furat portofelul!

Sa-i spun respectivului sa înveţe limba română sau ce????? Sa-i spun că grecii au ceva cu noi????

După hrana mediteranean-sănătoasă şi un uzo, am mers pe plajă. Ce-am găsit acolo? O poveste cu final deschis ….