Skip to content

Adrian Berinde sau geniul de lângă noi

29 August 2009

M-am întrebat și eu, ca mulți alții, ce-o fi talentul, ce-o fi  geniul … ține de cromozomi, de educație, de mediu, de ce-a mâncat mama … sau o fi un amestec …

Și, la un moment dat, am avut revelația: te naști geniu sau nu!

Talent(e) avem toți, după  – depinde de educație, de posibilități, de ambiție …

Da’ la geniu nu mai merge cu dus și întors, te naști sau nu cu steaua în frunte!

Ce m-a apucat așa, deodată?

Păi am ascultat Adrian Berinde din nou. În România am văzut ceva concerte  – că la Prometeus cu 4Given, că la Sighișoara …. sau, cu cd-ul,  acasă, în liniște, sau cu Gabi și Nicole, dimineața, în pijamale și cu cafeaua în față. Doamne, lansarea de la Prometeus la care Adrian Pintea a recitat din versurile lui Berinde … ne-am ținut respirația fără să ne dăm seama, unele momente rămân suspendate în timp …

Pentru mine, Enescu e geniu, Eminescu e geniu, Salvador Dali e geniu.

Berinde e și el geniu! Nu știi cine e omul ăsta. Pictor, vrăjitor, muzician, asculți și te lovește în moalele capului ….  îți vine să zici că-l cunoști de când lumea …. da’ nu poate fi imitat cu nici un preț …. și nici explicat ….

Dacă n-ați aflat încă, licuricii pot să latre, cartoful morcovește în călugăr și poștașul de lumină cară cartea de gheață. Repetând ”Oare ce mă doare?”, descoperă că zeul n-are trei picioare și pleacă cu ”plânșii-n zece buzunare”. Și are un simț al limbii române pe care, de la Eminescu, eu nu l-am mai întâlnit. Adică meșterește vorbele fără pretenții și fără să le chinuie.

Unde l-am găsit?  N-am să uit niciodată!!!! O noapte caldă de iunie, în 1995. Cu soră-mea, stăteam în gazdă într-o cameră a unei vile  de secol XIX, d-aia cu camere înalte și cu una dintre camere bibliotecă … un vis … Era după miezul nopții, repetam într-o doară și fără chef materia pentru licență în bucătărie, să nu trezesc restul lumii,  cu radioul deschis pe Radio Romantic (asta mi se trage de la tata – muzică relaxantă de fundal când învăț).

La un moment dat a început o melodie care mi-a rupt ritmul … era ”Absent”, care și-acum mă bântuie. O melodie care suna a Dire Straits și, primele versuri, cântate de vocea răgușită au fost

”Și-n timpul ce-a trecut doar ca să fie/

Am spart oglinda-n care ne vedeam/

Jumatea mea din cioburi de mânie/

Jumatea ta, zâmbind pripită-n geam”.

Nu v-ați simțit niciodată în starea asta? Eu DA!

După, am aflat mai multe  – Berinde era compunătorul și menestrelul, ajutat de modeștii și talentații Jimmy El Lako la chitară+ vioară (acest Peter Frampton de la Nightlosers, tinereilor!) și, clape, alte voci + orchestrație, dom’ doctor Sandy Deac (vocea principală de la Desperado, că de Kappa n-ați auzit!!!!!!).

După ce-a fumat un nor, A. Berinde se preface că zboară. În ”Captiv în inutil”. E cântecul la care întotdeauna plâng, eu care nu storc o lacrimă cu anii, taxată fiind ca cinică.

Adrian, omul a luat o pauză. Necontrolată. De fapt, ne-a tot atenționat. Anunțase de mult, cântând, că vrea să dea de-a dura cu pământul.

A fost să fie un transplant de ficat cu complicații. Acum se reface. Sper să se facă bine repede, pentru noi.


Anunțuri
One Comment leave one →
  1. 21 Aprilie 2011 21:48

    Si eu vreau sa imi construiesc o casa de lemn si acum ma documentez peste tot despre ele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: