Skip to content

Despre socializare și prietenie pe net

15 Septembrie 2009

Uite cum, chiar dacă e un subiect întors pe toate părțile, o mai fac și eu o dată … că m-a provocat http://foodfordepression.blogspot.com/2009/09/adevarul-este-in-offline.html#more, unde concluzia e că adevărul e offline, nu în rețelele de socializare de pe net. Eu am un pic altă viziune, că adevărul poate fi și pe net dacă e într-o proporție mică și neglijabilă.
Se vorbește de socializare – eu ”socializez” cu vânzătoarea de la paine, cu colegii de muncă, cu vecinii pe cere trebuie să-i salut. De ce-aș face-o pe net?
Să nu-mi spuneți că voi nu doar socializați, că ce mulți prieteni noi aveți peste tot pe net …. că atunci vă-ntreb ce înseamnă pentru voi prietenia. Pentru mine, e o relație care presupune musai vederea față-către-față și împărtășirea unor chestii comune, ajutorul la nevoie indiferent de oră și neintratul cu bocancii în sufletul celuilalt. Adică ne-ntâlnim, petrecem, ne ajutăm, dar … fără intrat cu forța în intimitatea celuilalt! A, și mai e ceva … eu nu-mi judec prietenii, nu le judec alegerile sau absențele nemotivate când eu aș avea chef sau nevoie să-i văd. Îi accept așa cum sunt și cer același lucru. Și să facem diferența între a-ți da cu părerea și a judeca –  una e să spui ”Eu cred că nu e bine ce faci și te-aș sfătui să…” și între ”Vezi că nu e bine ce faci!”!
Dacă relația dintre noi nu arată ca mai sus, persoanele în cauză nu-mi sunt prieteni cu siguranță. Sunt amici, cunoștințe de pe net sau orice altceva … Sau, inventasem eu un termen, prieteni pe bucăți bine limitate.
În altă ordine de idei … primul meu contact cu tehnicile astea noi de comunicare a fost cu telefonul. Când am observat că lumea mă suna și din plictiseală, nu doar de nevoie, și-mi mânca un timp prețios, am instituit o regulă: vorbim la telefon dacă e urgență. Dacă te plictisești sau te doare ceva, dar te poți mișca, mă suni și stabilim unde și când ne vedem la colț la o cafea … TOTDEAUNA am fost disponibilă, în limita timpului, să-mi ascult prietenii. Că d-aia s-au inventat! Dar, pe viu, nu mediat de tehnică!!!!!
A … în prezent, pe net, țin o oareșce legătură cu o mână de prieteni care trăiesc la sute sau mii de km. Dar … sunt oameni cu care am împărtășit chestii și pe viu, care au rămas în inima mea și cu care sper să mă mai revăd într-o zi… Mi-am făcut și cont pe Netlog pentru că nepotul meu de 10 ani mi-a trimis invitație. În același timp am blocat pe yahoo o prietenă care mi-a umplut mail-ul cu forwardurile alea stupide de corporație, cu power point-uri pline de stupizenii.
Altă fațetă e când n-ai încotro – locuind în Grecia, trebuie să folosesc tehnica la maxim dacă vreau să țin legătura cu familia din țară. Chiar dacă nu-mi place, n-am încotro, că eu vin în România când pot și ei mă vizitează vara. Dar și aici, când e posibil prefer un Skype, că ne și vedem, ne și auzim. Când nu … mă rezum la telefon.
Ce voiam să spun de fapt: la mine nu funcționează ”socializarea” pe net, așa de plăcere, e doar partea de n-am încotro.
Nu mă dau ce nu sunt – am avut și eu plicitiselile și nevoia de chestii noi și am încercat să le rezolv pe net, dar, după ceva săptămâni de chat mi-am dat seama că ceea ce am eu nevoie nu e acolo, în fața unei tastaturi, ci între oameni. Și d-aia mi-am reluat obiceiurile, mai exact, întâlnirile cu persoane care gândesc, caută, dau cu capul, se zbat, reacționează, plâng, se bucură, îmi dau bobârnace și mie… și astfel, împreună, n-avem timp de plictiseală.       Dacă fac o retrospectivă, descopăr că n-am avut niciodată nevoie să fac eforturi să găsesc oamenii ăștia – ascultându-mi prietenii am ajuns la situații noi, oameni noi, chiar la schimbat jobul – într-un cuvânt, experiențe!!!!
Dau un exemplu … prin 2001 am fost cu gașca la un concert în Lăptărie, la Nightloosers și când distracția era în toi, M.(jurnalist-începător la vremea aia) și-a cerut scuze că trebuie să plece, a doua zi mergea la o mănăstire să ajute la aranjarea unei biblioteci. Curioasă din fire și auzind de cărți, am întrebat unde-ce-și-cum. Mi-a zis că să vadă, dacă e și de mine mă sună … ceea ce s-a și întâmplat peste două săptămâni. Nici nu bănuiam atunci că mersul acolo avea să-mi schimbe viața. Nu m-am călugărit, nu mi-am schimbat religia și nici de revelații n-a fost vorba, ba din contră, am prins curaj în cu totul alte direcții …
Să nu fiu înțeleasă greșit – mănăstirea, săraca, e una foarte la locul ei, eu mergeam acolo câteva ore pe săptămână, după job sau în weekend. Dar faptul că, în mijlocul unui București zăpăcit, am putut să găsesc pentru o vreme și fără nici un fel de obligații, un loc în care mi-am putut aduna gândurile, chiar fiind împreună cu alții, mi-a schimbat ENORM viața în bine.
Să recapitulez … concert Lăptărie – prieten – telefon – mers de curiozitate – experimentat (de la gătit până la rugăciunea în grup, dar în tăcere) – schimbat optica asupra vieții, cu urmări foarte practice.
Ăsta e doar un exemplu … mai am un sac … d-asta cu neîmpliniri și frustrări care s-au rezolvat pentru că n-am avut astâmpăr … iepurii sar la momentul potrivit dacă te plimbi pe câmp …
Vi s-a întâmplat așa ceva socializând pe net???????? (Nu vorbesc de cei care merg pe net la agățat, deja acolo intrăm în altă zonă!)

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. Un roman permalink
    7 Iunie 2010 03:11

    Extraordinar, 15 /09/2009. A trecut aproape un an si nu sa găsit nimeni sa scrie doua rânduri despre prietenie?
    Pai cel mai mare dar cu care natura l-a înzestrat pe om este prietenia.
    Prietenia este un legământ pe care il face omul fără a fi impusa sau condiționata. Este o dovada de dragoste pentru aproapele lui care nu are nici un fel de obligație, sau grad de rudenie. Este un străin pe care tu hotărăști ca merita si iți reverși sentimentele de stima, dragoste si apreciere . Tocmai de acea se spune ca prietenul bun la nevoie se cunoaște, pentru ca sărim in ajutor lui, la nevoile si suferințele lui.
    Mi-am adus acum aminte, de cartea de Limba Romana din a IV. Erau doi „prieteni” si treceau prin pădure mergând in satul vecin. La un moment dat au zărit un urs care venea spre ei. Speriați au cautat fiecare sa se ascundă. Unul di ei era mai înalt si sa urcat repede într-un pom, dar celalalt a strigat sa-l ajute si pe el sa urce si el . Dar cel înalt nu a avut timp de el si a urcat cat putea mei repede sus de tot in copac.

    Văzând ca nu poate sa urce sa așezat pe pământ, făcând o scurta rugăciune, ținându-si respirația a făcut-o pe mortul.
    Ajungând ursul la el, la mirosit, sa învârtit in jurul lui si crezând ca e mort, la părăsit și a plecat.
    Dupa ce sa îndepărtat ursul, cel din pom a coborât si la întrebat cu uimire: Ce ti-a spus ursul al ureche?
    Iar el i-a răspuns : Prietenul bun, la nevoie se cunoaște. Iată ca au trecut multi anii de atunci si nu am uitat lecția aceasta din clasa a IV .

    Desigur ca ați vrea sa ma întrebați, dar tu ești asa prietenos cu alți?
    Da, va spun, ca eu așa am fost dintotdeauna. Am avut si am încă multi prieteni, care port o stima pentru ei si cred ca si ei la fel pentru mine.

    Recent însa aceasta bucurie de a avea relații de prietenie a fost distrusa de o persoana care cât bine i-am făcut, atât râu mi-a răsplătit.
    La orice ma puteam aștepta in viata, la asa ceva nici prin minte nu mi-ar fi trecut. Pana la acest om nu am cunoscut ce înseamna nerecunoștința. Si nu numai, dar cu viclenie, timp de 4 ani sa lingușit pe lângă mine, cu scopul de a-mi câștiga încrederea, dar si a întregi familii, ca după acea când a prins momentul potrivit, sa dea marea lovitura. Mi-a zdruncinat din temelii căsnicia, relația in familie cu cei trei copii ai mei si situația economica a familiei.
    Toate planurile familiei distruse, un apartament rămas neterminat, un fiu neputând plăti scoală, pierzând un al de liceu.
    In toți acești ani, nu face altceva de cât, sa ma jignească si sa-mi trimita mesaje amenințătoare .
    De multe ori parca numai vreau sa fiu român.

  2. 11 Iulie 2010 21:18

    Nice job…Super

  3. annio permalink
    20 August 2010 22:42

    prietenia..hmm
    ce sa zic si yo?
    ‘un legamant,un dar’..asta se intampla cand eram si noi oameni daca ma intelegi.
    acum pt k nu avem treaba cu asa ceva..fiecare pt el.
    nu asa merge?corecteaza-ma daca gresesc dar din pacate cred ca am dreptate.
    mai mult faptul k trebuie sa traim intr-o tara ca asta trebuie sa ne descotorosim de connationalii nostrii ca sa putem trece la urmatoarea zi de munca,de viata si zic asta din propria experienta..
    din pacate ajungi sa o scoti pe perla:mai bine singur..
    take care!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: