Skip to content

A fi sau a nu fi domn

11 Octombrie 2009
locul despre care vorbesc

locul despre care vorbesc

Am copilărit la țară, undeva la munte, într-un sat relativ izolat de la poalelele Bucegilor. Colectivizarea n-a ajuns acolo, pământul nu era așa de darnic. Comuniștii au luat doar două moșii ale unor boieri și au plantat pruni modificați genetic.

Ce îmi aduc aminte (vorbesc de anii 70-80) e că în comună mai trăiau descendenții celor câtorva familii boierești și la vremea aia nu realizam că modul în care oamenii îi numeu reperezentau respectul pentru aceștia.

Aveam în sat

  • două coane (nu e greșeală, de la cucoană s-a ajuns la coană): Victorița (căsătorită cu domnul Olteanu) și Sofița, fetele bogaților din sat, acum rămase fără pământ, tatăl lor fusese învățător
  • erau trei domni : Stoicescu și Olteanu, foști învățători și dl. învățător Brătianu, l-am prins încă încă în școală (poate vă sună clopoțelul din ce familie venea!)
  • doamna Viorica, profesoara mea de română din generală căreia îi voi mulțumi toată viața, un exemplu de aristocrație înaltă, modestie și profesionalism și doamna Nicoleta, soția învățătorului Brătianu

Restul oficialităților din comună erau numiți ori tovarăși, ori pe numele de familie direct, ori pe poreclă. Chiar dacă trebuia să te adresezi tuturora cu tovarășe, că așa era politically correct pe vremea aia, nimeni nu putea să îi numească altfel pe cei mai mai sus numiți. Nimeni nu concepea că e tovarăș cu coana Victorița sau domnul Olteanu. Și nici n-aveai cum.

Numele de  coană, domn sau doamnă nu erau pentru oricine. De exemplu, bunica mea era descendenta unei familii cât de cât înstărite, adică aveau o casă socotită în centru și o grădină de câteva hectare din care puteau întreține 2 vaci, 2 porci, niște găini. Dar ea n-a fost niciodată numită doamnă. Toată viața a fost  numită ”Leana lu’ Vică”, că erau mai multe Leane în sat, dar numai una era a lui Vică, bunicul. Nici că a pretins vreodată așa ceva.

În biserica din comună, preoteasa, tânără educatoare pe vremea aia,  stătea întotdeauna în față, în stânga, nimeni nu se așeza în locul ei, era ca o lege nescrisă. Ținea isonul dacălului bătrân și toate femeile așteptau de la ea tonul cântării. Nu lipsea niciodată de la slujbă, doar când a născut sau a fost cu adevărat bolnavă. Între timp, preotul bătrân nu mai e, au apărut doi preoți cu preotese tinere, care, când își aduc aminte să treacă pe la biserică, sunt înghesuite între adolescnte în blugi care se foiesc. Într-o zi, o femeie mai vârstă le-a pus la locul lor zicându-le ”Da ce, vă făcurăți toate preotese????”

Dacă vă uitați la lista de mai sus, vedeți că toți despre care vorbesc au legătură cu școală sau cu biserica, cu elevarea. În satul tradițional nu contau banii când era vorba de onoruri. Primeai un titlul pentru ce erai ca persoană, nu pentru pământuri sau banii din bancă. În satul tradițional, respectul venea normal, firesc, erai respectat pentru că știai ceva ce restul nu.

De ce-om fi pierdut obiceiurile bune???? Și ne ajută cu ceva faptul că am pus în loc antene pentru satelit???

același loc despre care care vorbesc

același loc despre care care vorbesc

Anunțuri
12 comentarii leave one →
  1. 18 Octombrie 2009 15:44

    offtopic: bine bre ne-am pierdut din vedere de ceva ani si sa te regasesc pe bokblog si apoi aici? nu e rau deloc. hai astept semn de la tine.

    • mekone permalink*
      18 Octombrie 2009 15:54

      Mda, ce lume mică dom’ne!!!!!! Asta ca să nu spun că mă bucur că ne-am găsit ….

  2. 19 Octombrie 2009 20:59

    Pare frumos locul. Prin Arges cumva?

  3. 20 Octombrie 2009 19:55

    sara pe deal.. si-n biserica 🙂

  4. 21 Octombrie 2009 00:56

    Interesant, dar cred că răspunsul ţi-l puteai da singur(ă).

    Împărţirea pe caste nu e deloc benefică, iar respectul doar pentru că ai avut norocul să te naşti fiu de popă nu este meritat. La fel cum norocul de a fi copil de boier. Societatea modernă pune accentul pe alte calităţi, cum ar fi cele personale.

    Ca uneori ieşim pe arătură, e drept. Însă prefer să am şansa de a ieşi pe arătură, cuplată cu cea de a ajunge sus pe merit, în locul şansei de a saliva la bogăţia boierului fără să pot face nimic în legătură cu asta.

    • mekone permalink*
      21 Octombrie 2009 10:45

      Că ne place sau nu sau, împărțirea pe caste a existat și va exista. Mai ales la porțile Orientului. Sunt de acord că nu ce e tata ar trebui să te facă respectat. Vorbești de o societate care pune accent pe calități? Teoretic da. Cu multă, multă muncă și un pic de noroc. Dar poate îmi spui cum de a ajuns EBA parlamentar european, ce calități are în afară de tată.
      N-am vorbit aici de salivat la boieri, asta e doar concluzia ta. Am vorbit despre faptul că, în ciuda faptului că regimul comunist le luase tot, comuna îi considera domni pentru că i-au respectat întotdeauna pe cei din jur, n-au făcut niciodată caz de ce au avut părinții. Erau un model bun de urmat. E diferit de ceea ce văd azi. Câte fiice de bogătani actuali sunt profesoare de română, sau dacă sunt, să fie foarte conștiincioase, așa cum a fost profesoara mea din generală?????

  5. 22 Octombrie 2009 02:20

    Nu am tras concluzii.

    EBA e unul dintre sutele de politicieni considerati degeaba de catre milioanele de oameni din Europa. Nu doar noi avem probleme cu politicienii, y’know. Asta nu invalideaza deloc ce spuneam, ca orasul e un mediu mult mai propice dezvoltarii decat satul.

    Sunt de acord ca satul cinsteste oamenii cu carte, cinsteste valoarea. Dar acelasi sat nu este un loc bun pentru dezvoltarea valorilor, cand uneori singurii oameni stiutori de carte erau preotul, invatatorul si primarele, iar caminul cultural este o simpla constructie. Prin comparatie, orasul ofera posibilitati nelimitate.

    • florin permalink
      10 Ianuarie 2011 21:01

      despre ce oras vorbesti domnule? si despre ce valori?
      daca nu numai noi avem probleme cu politicienii, asta inseamna ca e ok?
      orasul ofera posibilitati nelimitate?!? really? ia priveste putin la oamenii de la oras si spune-mi: care sunt valorile lor? si apoi la cei de la sat: dupa ce valori isi conduc ei viata? sau poate ai vrut sa spui ca oamenii de la oras sunt mai valorosi decat cei de la sat?
      sau poate ca n-am inteles eu bine…

  6. mekone permalink*
    22 Octombrie 2009 10:30

    De acord. Eu sunt doar nostalgică după vremurile în care și la sat încă mai erau repere morale. Dacă ai un reper moral, te poți ridica și tu. Dacă nu … rămâi unde ești.
    Orașul oferă posibilități, dar și capcane nelimitate, eu am trăt jumi-juma și știu ce spun!!!!!

  7. elsaexarhu permalink
    9 Noiembrie 2009 16:33

    am citit, mi-a placut. just take the best part!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: