Copilul și harta

La cererea ascultătorilor, azi explic de ce Grecia

Ai mei au fost intelectuali de țară, prima generație încălțată, adică toti bunicii mei au fost țărani care au trăit din ce-au putut să scoată din pământul lucrat cu propriile mâini. Deci, nu guvernantă sau trăsură la scară.

Tata e un genul de persoană care, chiar dacă a trăit cea mai mare parte a vieții la țară, n-a simțit niciodată că n-are voie să viseze. În biroul lui  (de acasă) avea o Venus din Milo în mărime naturală, o copie cumpărată de la consignație, era din ipsos alb și în timp căpătase o patină. Știu, o să ziceți ”ce kitch”. Nu era o statuie  de arătat, n-a pus-o în curte, la vedere, ci în biroul lui care nu era pentru primit lume, ci era locul în care el se retrăgea să citească sau să scrie. În același loc, un perete era acoperit în întregime de o hartă a lumii, pe care tata adăuga stegulețe. A avut ambiția să vadă Luvrul, Viena și Roma. Și, chiar dacă s-a bătutut cu birocrația comunistă idioată, a reușit  – cu trenul, și dormind la rude sau prieteni. A vizitat și câteva țări comuniste, că acolo aveai voie să mergi.

În ’81 a reușit, cu un grup organizat, să vadă Grecia, celălalt mare vis al lui. Și, până astăzi, spune că e țara care e cel mai mult pe gustul lui. E genul de turist total cultural, îi place frumosul sub orice formă, la plajă nu prea e de prins.

Dar să mă-ntorc la subiect. Pentru că a fost super încântat de Grecia, când s-a întors și-a făcut un album cu poze și însemnări din călătorie. L-am răsfoit de sute de ori.

A trecut timpul – după facultate, am rămas în București și, la un moment dat, am început să pun și eu stegulețe pe propria hartă, mă rog, cu job-ul, dar … altfel ar fi fost mai greu.

N-am avut niciodată un fix pentru Grecia. Am văzut și câteva alte țări înainte de a veni aici. N-am să fiu ipocrită să spun că nu-mi place aici. E o țară ca oricare alta, cu bune și rele și unde mie mi-e bine.

Dar, sunt sigură că, undeva, în astral, pasiunea tatălui meu pentru țara asta mi-a însemnat, într-un fel misterios, drumul. Și, mă bucur când tata (din foto) vine vara și-l văd pe balcon cu harta și binoclul, făcând semne pe hartă și predând ștafeta nepoților …

Așa că aveți grijă ce statui, albume și chestii pe pereți vede copilul vostru …