Skip to content

Un anume fel de prietenie

22 Iunie 2011

Zilele trecute bombăneam singură la calculator şi consortul m-a întrebat ce mă enervează. Încercam să votez motanul prietenei mele, aflat într-un concurs şi nu reuşeam. (Dacă n-aţi plecat când aţi auzit că e vorba despre votat motani, vă asigur că veţi avea ceva surprize plăcute în text!)

Cine e prietena? E Antigona din Câmpulung şi cine o cunoaşte cred că e de acord cu mine – e mai mult decât o persoană, e un fenomen. (Mă contrazice, mă aprobă cineva???) Poate şi numele, Antigona Theofanidis, a predestinat persoana la o viaţă complicată, numele nefiind un moft al părinţilor, ci venind din reala descendenţa paternă greceasă.

Doamna în cauză are aproximativ aceeaşi greutate de când o ştiu, de prin 1985, adică piele şi os, fără diete. De atunci, ani de-a rândul a organizat şi şi-a pus sufletul/sănătatea în proiecte culturale teatrale şi de marionete cu tot ce presupune un astfel de proiect (creare de măşti, costume, coloane sonore), emisiuni radio de rock underground, festivalul anual de rock ”Posada”, zilele oraşului, pictură etc. Şi în toată nebunia asta, comunica de-adevăratelea cu cei cu cu care avea de-a face. Antigona nu ştie să fie falsă. Ea … este!

Cum de o cunosc? Eu am ajuns la Câmpulung venind la liceu de la ţară şi, fiind un oraş mic, una dintre primele personalităţi pe care mi le amintesc a fost doamna în cauză. O ştia tot oraşul de la distanţă, arăta diferit, se comporta şi vorbea liber ceea ce, în anii comunişti, nu era ceva des întalnit într-un orăşel de provincie. Bineînţeles că azi, la fel ca şi atunci, unii o plac, alţii nu, că de, e greu de înţeles cineva care iese din griul normal.

Dar că tot oraşul (plus o mare parte a mişcării rock underground din România) ştie cine e Antigona nu cred că poate nega cineva.

Prima oară (ea habar n-are de asta!) am vazut-o de aproape într-o iarnă cruntă, cu zăpadă multă, îl însoţea pe astronautul Dumitru Prunariu, singurul român care a ajuns în Cosmos, au venit împreună să ne vorbească la ora noastră de filozofie marxistă, ca invitaţi ai profesorului Ariciu. Pe lângă ce ne-a povestit dl. Prunariu despre experienţa dumnealui care clar ni se părea ireală, îmi amintesc perfect pe Antigona, care arăta din altă lume. Era o doamnă slabă, tunsă foarte scurt, îmbrăcată cu nişte pantaloni de schiat, alb-gri, apreschiuri(cizmele alea grase!), combinate cu o scurtă şi o căciulă de blană de oaie maronii. Şi cu nişte ochi lucitori şi curioşi, de cărbune. Adică …. n-ai cum să uiţi aşa o apariţie!!!!

După câteva luni ne-am cunoscut şi personal – avea nevoie de fată care să ştie să cânte la chitară în cadrul unei piese de teatru şi cineva m-a recomandat. Eu cred că de atunci, încet, încet, am devenit prietene. Cu pauze, că de, după liceu eu m-am mutat la Bucureşti şi, de vreo şase ani în Grecia …. n-are importanţă! Eu cred ca tocmai asta arata o prietenie …. proba timpului!

Dar … să revin la piesa de teatru. N-am să-l uit niciodată pe Puiu, care, în procesul pregătirii piesei respective  dădea indicaţii îmbrăcat în uniforma de soldat. Eu trebuia să fiu un îngeraş diafan care, acompaniindu-se la chitară, cânta împotriva razboiului

”Iertaţi-mă că sunt copil, iertaţi-mă că vă vorbesc,

Iertaţi-mă că în April toţi ghioceii înfloresc etc.”

Când s-a pus problema costumaţiei mele, Puiu a bombănit bonom, ca de obicei – ”Păi îngerii sunt dezbrăcaţi!” ceea ce, în vremea de dinainte de 1989 chiar era o glumă bună când era vorba de o apariţie pe scenă.

Dragii mei Antigona şi Puiu, să vă mai amintesc şi că la concursul respectiv de la Piteşti în juriu a fost un şi un cadru militar care m-a recunoscut pentru că semănam cu mama la aceeaşi vârstă şi care, peste ani de zile, în Bucureşti, mă va angaja pe un post care a fost maximul carierei mele dinainte de plecarea mea?

În prezent, doamna despre care vorbesc are un mariaj respectabil (bineînţeles, soţul este Puiu menţionat mai sus), nu are copii şi posedă 19 pisici şi 5 câini (sau cel puţin ăsta era recesământul la ultima verificare). Animăluţe care au la dispoziţie o casă şi o curte, evident, plus toată dragostea celor care au grijă de ei.

Unul dintre motani, Porthosică, e într-un concurs unde poate fi votat dacă aveţi cont pe Facebook. Voturile/like-urile voastre ar putea aduce nişte mâncare în plus şi pentru rudele lui Porthos(ică). Ce ziceti, votaţi aici pentru prietenia mea cu Antigona şi (evident) Porthos(ică)?

(Am furat pozele de pe contul de Facebook al familiei care are grijă de Porthosică.)

Later edit: Porthosică şi familia au câştigat marele premiu …. gândurile bune ajută uneori!

Anunțuri
4 comentarii leave one →
  1. angel permalink
    23 Iunie 2011 06:21

    bun revenit, asteptam postarile tale, pacat ca nu ai avut inspiratie atit de mult timp

    • Mekone permalink*
      23 Iunie 2011 13:27

      Mersi Angela, uite cine mă citeşte! Inspiraţie ar fi … problema e cu aşezarea gândurilor în vorbe …

  2. angel permalink
    30 Iunie 2011 07:22

    Te citesc de mult timp si am facut si „reclama” blogului tau, pentru ca merita. Succes pe mai departe. M-ai „cistigat” printre fani.

    • Mekone permalink*
      14 Iulie 2011 22:56

      Angel, ce să-ţi mai răspund? Onorată să te am ca cititoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: