Sări la conţinut

Un anume fel de prietenie

22 iunie 2011

Zilele trecute bombăneam singură la calculator şi consortul m-a întrebat ce mă enervează. Încercam să votez motanul prietenei mele, aflat într-un concurs şi nu reuşeam. (Dacă n-aţi plecat când aţi auzit că e vorba despre votat motani, vă asigur că veţi avea ceva surprize plăcute în text!)

Cine e prietena? E Antigona din Câmpulung şi cine o cunoaşte cred că e de acord cu mine – e mai mult decât o persoană, e un fenomen. (Mă contrazice, mă aprobă cineva???) Poate şi numele, Antigona Theofanidis, a predestinat persoana la o viaţă complicată, numele nefiind un moft al părinţilor, ci venind din reala descendenţa paternă greceasă.

Doamna în cauză are aproximativ aceeaşi greutate de când o ştiu, de prin 1985, adică piele şi os, fără diete. De atunci, ani de-a rândul a organizat şi şi-a pus sufletul/sănătatea în proiecte culturale teatrale şi de marionete cu tot ce presupune un astfel de proiect (creare de măşti, costume, coloane sonore), emisiuni radio de rock underground, festivalul anual de rock ”Posada”, zilele oraşului, pictură etc. Şi în toată nebunia asta, comunica de-adevăratelea cu cei cu cu care avea de-a face. Antigona nu ştie să fie falsă. Ea … este!

Cum de o cunosc? Eu am ajuns la Câmpulung venind la liceu de la ţară şi, fiind un oraş mic, una dintre primele personalităţi pe care mi le amintesc a fost doamna în cauză. O ştia tot oraşul de la distanţă, arăta diferit, se comporta şi vorbea liber ceea ce, în anii comunişti, nu era ceva des întalnit într-un orăşel de provincie. Bineînţeles că azi, la fel ca şi atunci, unii o plac, alţii nu, că de, e greu de înţeles cineva care iese din griul normal.

Dar că tot oraşul (plus o mare parte a mişcării rock underground din România) ştie cine e Antigona nu cred că poate nega cineva.

Prima oară (ea habar n-are de asta!) am vazut-o de aproape într-o iarnă cruntă, cu zăpadă multă, îl însoţea pe astronautul Dumitru Prunariu, singurul român care a ajuns în Cosmos, au venit împreună să ne vorbească la ora noastră de filozofie marxistă, ca invitaţi ai profesorului Ariciu. Pe lângă ce ne-a povestit dl. Prunariu despre experienţa dumnealui care clar ni se părea ireală, îmi amintesc perfect pe Antigona, care arăta din altă lume. Era o doamnă slabă, tunsă foarte scurt, îmbrăcată cu nişte pantaloni de schiat, alb-gri, apreschiuri(cizmele alea grase!), combinate cu o scurtă şi o căciulă de blană de oaie maronii. Şi cu nişte ochi lucitori şi curioşi, de cărbune. Adică …. n-ai cum să uiţi aşa o apariţie!!!!

După câteva luni ne-am cunoscut şi personal – avea nevoie de fată care să ştie să cânte la chitară în cadrul unei piese de teatru şi cineva m-a recomandat. Eu cred că de atunci, încet, încet, am devenit prietene. Cu pauze, că de, după liceu eu m-am mutat la Bucureşti şi, de vreo şase ani în Grecia …. n-are importanţă! Eu cred ca tocmai asta arata o prietenie …. proba timpului!

Dar … să revin la piesa de teatru. N-am să-l uit niciodată pe Puiu, care, în procesul pregătirii piesei respective  dădea indicaţii îmbrăcat în uniforma de soldat. Eu trebuia să fiu un îngeraş diafan care, acompaniindu-se la chitară, cânta împotriva razboiului

”Iertaţi-mă că sunt copil, iertaţi-mă că vă vorbesc,

Iertaţi-mă că în April toţi ghioceii înfloresc etc.”

Când s-a pus problema costumaţiei mele, Puiu a bombănit bonom, ca de obicei – ”Păi îngerii sunt dezbrăcaţi!” ceea ce, în vremea de dinainte de 1989 chiar era o glumă bună când era vorba de o apariţie pe scenă.

Dragii mei Antigona şi Puiu, să vă mai amintesc şi că la concursul respectiv de la Piteşti în juriu a fost un şi un cadru militar care m-a recunoscut pentru că semănam cu mama la aceeaşi vârstă şi care, peste ani de zile, în Bucureşti, mă va angaja pe un post care a fost maximul carierei mele dinainte de plecarea mea?

În prezent, doamna despre care vorbesc are un mariaj respectabil (bineînţeles, soţul este Puiu menţionat mai sus), nu are copii şi posedă 19 pisici şi 5 câini (sau cel puţin ăsta era recesământul la ultima verificare). Animăluţe care au la dispoziţie o casă şi o curte, evident, plus toată dragostea celor care au grijă de ei.

Unul dintre motani, Porthosică, e într-un concurs unde poate fi votat dacă aveţi cont pe Facebook. Voturile/like-urile voastre ar putea aduce nişte mâncare în plus şi pentru rudele lui Porthos(ică). Ce ziceti, votaţi aici pentru prietenia mea cu Antigona şi (evident) Porthos(ică)?

(Am furat pozele de pe contul de Facebook al familiei care are grijă de Porthosică.)

Later edit: Porthosică şi familia au câştigat marele premiu …. gândurile bune ajută uneori!

Ce să (nu) faci ca turist în Grecia

23 iulie 2010

Pentru cei care vin în Grecia ca turişti şi n-au plătit un sejur ”all inclusive”, am câteva sfaturi practice din experienţă, din spusele  musafirilor mei și din mârâielile nepoților, alea care începeau cu ”Nu mănânc!” și se terminau cu gura plină.

HAINELE –  să fie puţine şi confortabile

1. nu luati multe, gândiţi-vă ce veţi face – plajă, clubbing, vizitat mănăstiri?

1. să fie din bumbac sau măcar, dacă nu sunt, să nu fie strâmte, că o să regretaţi

3. musai să aveţi şi un rând de haine mai groase, un trening sau ceva asemănător, că nu se știe cum e vremea

2. doamnelor, pentru mers la plaja se poartă chestii lejere, chiar transparente, uneori doar o bucată de pânză înflorată înnodată artistic, dar eu vă sfătuiesc să vă acoperiţi umerii când vă plimbaţi prin soare

3. nu se poate ieşi ziua fără pălărie de soare şi ochelari. Dacă vreţi să şi vizitaţi împrejurimile, luaţi în calcul faptul că siturile arheologice sunt deschise de obicei de la ora 9.00 şi că nu e deloc indicat să vă prindă ora 12.00 în vârf de Acropole, vă garantez că nu e uşor de respirat!

4. pentru vizitarea mănăstirilor sunt reguli mai stricte decât în România, de obicei primeşti pe loc ceva cu care să-ţi completezi garderoba, adica femeia nu e primită în pantaloni şi cu bluză fără mânecă sau bărbaţii în pantaloni scurţi. Am avut o surpriza  la o mânăstire de maici – am mers cu mama, care era îmbracată decent şi purta o palarie alba de soare cu boruri mici, nimic extravagant. Ni s-a spus ca nu poate intra cu pălăria – am intrebat de ce, ca în Biblie scrie că femeia trebuie să aibă capul acoperit, dar nu spune cu ce. Mi s -a raspuns – Da, dar n-am vazut pe nimeni cu palarie la biserică! Aşa că … fiecare cu obiceiurile lui!!!

MÂNCAREA

– pentru drum, e indicat sa să aveţi geantă frigorifică

– evitaţi chioşcurile daca vreţi să cumparaţi apă sau altceva, căutaţi un supermarket

– nu intraţi niciodată într-o tavernă în care nu mănâncă nimeni, cautaţi locurile populate, altfel s-ar putea să aveţi surprize neplăcute

– nu vă recomand să mâncaţi musaca, pasticio sau orice altceva cu carne tocată în localurile pentru turişti nerecomandate de cineva, e mai sigur un suvlaki şi o salată, ceva în care se pot distinge clar bucăţile …

– cu cât o tavernă e mai specializată, adică serveşte mai puţine feluri de mâncare, cu atât toate sunt mai proaspete

Vreau să vă spun câte ceva despre mâncărurile din Grecia preferate de românii care m-au vizitat.

O salată grecească (horiatiki salata, care de fapt înseamnă ţărănească) musai trebuie să fie făcută din roşii, castraveţi, ardei, ceapă roşie, tulpini murate de capere, cateva masline peste care tronează o felie de branză feta (telemea din lapte de capră), totul stropit cu ulei de masline şi presărat cu oregano.

În prima poză e salata greceasăa fără brânză (apli horiatiki salata,  horis feta = salată grecească simplă, fără feta), următoarea poză e aproape de standard, doar că frunzele verzi adăugate nu sunt de  capere (nu ştiu numele, dar planta asta acrişoară creşte aiurea şi la mine-n grădină şi o folosesc la salate) şi brânza nu e feta, ci mizitra, ceva între brânză proaspătă şi urdă.

De ce am pus prima poză cu horiatiki salata horis feta (salată țărănească fără brânză)? Pentru ca eu o prefer așa, am avut surprize neplăcute cu felia de branză care nu mi-a plăcut și care costă 2-3  euro … prefer să fac acasă horiatiki salata cu feta care-mi place mie.

Pentru ca am amintit mai sus de suvlaki (= frigărui), trebuie să știți se poate mânca în trei feluri:

–  suvlaki kalamaki (ca în poză) înseamnă frigarui simple pe băţ, doar carne. E preferatul meu, cer câte kalamakia (bețe+carne) vreau, cartofii, salata etc. se cer separat, nu fac parte din porţie;

suvlaki pita – primești carnea friptă pe băț, cartofi, roşii, ceapă şi tzatziki/maioneză, toate înfășurate în pita/lipie unsă cu ulei de măsline. Adică nu ceri nimic separat.

suvlaki merida (merida = porţie) înseamnă ce am spus la suvlaki pita, dar toate pe o farfurie, separate.

(Suvlaki sunt frigărui din bucaţi de carne, ghiros sunt bucăţi mici de carne, ca la kebap, de obicei au mai multa grasime.)

Eu prefer  primele doua variante (kalamaki sau pita), la suvlaki merida sau ghiros merida am avut surprize neplacute – ori porţia a fost imensă, de nemâncat pentru o persoană şi scumpă, ori a apărut pe farfurie orez sau altceva care n-are ce cauta acolo, ori ghiros a fost prea uscat.

 

Încă ceva (învățat de la nepoţi!) – se poate cere suvlaki/gyros pita:

horis tomata – fără roşii

horis tzatziki – fără tzatziki (sos de iaurt, castraveți, usturoi, mărar)

horis cremidi – fără ceapă

horis patates – fara cartofi

Alte feluri de mâncare preferate de musafirii mei

– domnul ”Nuuuuuu mănânc!”, supărat că l-am luat de pe plajă, a acceptat totuşi cartofi prăjiţi şi gavros, peştişori prăjiţi din care şi-a făcut suvlaki cu o scobitoare, că aşa a vrut el!

– sardine la grătar – psites sardeles

sardele la gratar

 

– antricot de porc  – brizola hirini

 

 

– costiţe fripte de miel – arni paidakia sharas

Da, n-am zis nimic de fructe de mare, calamari, caracatiţă, midii şi altele – ai mei au gustat din toate, dar n-au fost entuziasmaţi!

Despre alte mâncăruri greceşti scrie tare frumos şi cu poze Cristi Roman aici, aici şi aici!

 

 

 

 

 

Cea mai frumoasă şi nebună dovadă de dragoste

8 iulie 2010

… pe care am vazut-o până acum.

Pe scurt – în pozele de mai jos e un soţ care ascunde într-un râu tabloul pictat de soţie.

Mai detaliat – dupa 29 de ani de căsătorie, o familie devenită bogată în ultimii ani din scrisul soţului alege să-şi facă vacanţa într-un hotel mic din Franţa. Pentru soţ e uşor – n-are nevoie decât de un laptop ca să scrie.

Soţia, însă, e pictor şi ar avea nevoie de un atelier care ar trebui închiriat. Ceea ce ar complica o vacanţă care s-a vrut simplă şi normală. Aşa că ce face doamna în cauză – se uită în jur, se apucă de pictat şi …. îşi ascunde lucrările în natură, pe unde apucă, unde le va lăsa pentru un timp, după care le va scoate iar la lumină.

Rezultatul arată ca în imaginea de mai jos.

Familia despre care vorbesc e formată din Paulo Coelho si Christina Oiticica (da, ştiu că mulţi strâmbă din nas când aud de Coelho, dar i-aş întreba dacă i-au citit măcar una dintre cărţi ?!?!).

Şi povestea de mai sus, care e doar o parte dintr-una mai complicată,  în care fiecare lasă de la el pentru celălalt şi în care iubirea nu poate decât să sporească, mi se pare cea mai frumoasă şi mai nebună dovadă de dragoste pe care am auzit-o vreodată!!!!!!

Pozele şi  povestea completă (în engleză) sunt de găsit aici.

Trăiască Ceauşescu! zic unii

29 mai 2010

Locuind în Grecia, intru uneori pe unicul forum de discuţii al românilor de aici, susţinut de publicaţia electronică  RoMedia. Forumul şi ziarul electronic sunt oferite cu generozitate de doi inimoşi din Atena, Anca Ţuţuianu şi David Floroae, care fac asta de câţiva ani din timpul şi pe buzunarul lor. Le urez să ajungă şi la profit la un moment dat, că merită!!!!

Dar să revin la titlu. Aceast post mi-a fost inspirat de Lucian, un comentator al articolelor ziarului de mai sus.

Ce m-a inspirat? Păi uite ce comentează dumnealui la o ştire care vorbeşte despre faptul că în Grecia nu mai e de bine şi unii români pleacă înapoi.

”in tara nici nu ne uitam la femeile de servici de la scarile de bloc,iar aici le invidiem ca au un loc de munca.In tara avem o diploma si nu ne putem angaja,aici nu avem acte si ne angajeaja.Unde esti tu, Ceausescule ,care luai golanii cu par lung de pe strada ,ii tundeai si le dadeai de lucru?Astia te ia din fabrica si te arunca in strada.CEAUSESCU a fost pentru popor,astia sunt pentru ei.Traiasca Ceausescu !” sursa

Dragă Lucian, pe mine părinţii m-au învăţat să spun ”Bună ziua!”. Aşa că am salutat-o întotdeauna pe femeia de serviciu de la bloc, pe portarul şi femeia de serviciu de la şcoală sau de la locul unde lucram. Că aşa e frumos şi normal!

Poate că şi din cauza asta am putut să folosesc diploma plus ce am învăţat şi în România şi  în Grecia.  Adică respectul pentru cei din jurul meu arată cine sunt şi ce fac în lume şi …. dă roade!!!!

Tu spui că ” In tara avem o diploma si nu ne putem angaja,aici nu avem acte si ne angajeaja”

Nu înţeleg cum de tu a trebuit să ajungi  în Grecia ca să înţelegi că e important ce ştii să faci, oriunde în lume, şi nu doar o diplomă, cum era înainte de 1989.

Şi, Luciane,  care e legătura dintre  a te respecta pe tine şi pe ceilalţi, a şti să faci ceva, a munci serios şi Ceauşescu???? Că eu n-am vazut-o!!!!!!!!!!

Cică unii au ceva cu noi …

27 mai 2010

… asa se vorbeşte în diaspora din Grecia.

Dar, astazi, pe site-ul poliţiei greceşti a apărut un comunicat oficial. Comunicat care spune că, în după-amiaza zilei de 25 mai, departamentul x al Poliţiei din Atena a facut un control la o anumită staţie de metrou, pentru prevenire şi … , mai pe scurt, pentru furturile din buzunare.

Rezultatul – au fost reţinuţi  72 de cetăţeni străini, dintre care 69 de cetăţeni români (56 bărbaţi şi 13 femei). Asta doar într-o zi ….

Şi cică unele naţii au ceva cu noi, românii. Păi, dacă un grec care habar n-are de România citeşte ştirea asta, ce să creadă?

Experienţa mea proprie şi personală – acum doua luni, într-o staţie de metrou din Atena (Monastiraki -foto), am auzit vorbind româneşte lângă mine. Era un un grup de personaje brunete, ca să nu le zic ţigani, care se certau în gura mare de ce n-a umblat nu ştiu-care în buzunarul/geanta nu-ştiu-cui . Cel acuzat se scuza spunând că a fost văzut. Staţia respectivă e similară celor de la Romană sau Unirii din Bucureşti,  ca să nu spun ca e una dintre cele mai turistice şi aglomerate. Şi, pentru cine ştie, uneori metroul grecesc iese şi la suprafaţă, ca în imagine.

Eu eram acolo pentru că trebuia să ajung la biroul Ministerului de Externe Elen, cel mai ”oficial” birou de traduceri din Grecia. (Da, îmi place să folosesc pleonasme ca să accentuez ceva!)

Acum o lună, în aceeaşi staţie de metrou, am auzit acealaşi tip de convorbire, bineînţeles, ca de obicei,  presărată din plin cu referiri la organe sexuale. Când am coborât, un călător ţipa că i s-a furat portofelul!

Sa-i spun respectivului sa înveţe limba română sau ce????? Sa-i spun că grecii au ceva cu noi????

… Mai de Grecia

10 mai 2010
tags: , ,

Duminică am ieşit la tavernă pe malul mării. Să vă povestesc ce sănătos, curat şi ieftin se poate mânca în Grecia, într-un loc nu foarte turistic, dar la o oră de mers cu trenul din Atena? Nu azi, poate altădata!!!!

După hrana mediteranean-sănătoasă şi un uzo, am mers pe plajă. Ce-am găsit acolo? O poveste cu final deschis ….


De Crăciun

24 decembrie 2009

Vă urez un Crăciun liniștit și fericit și, de la mine pentru voi, ceva pentru ochi aici !

Bucurați-vă de zăpadă sau de soare, de cei din jurul mesei și de mirosul sarmale! …

De ascultat cu ochii închiși

30 noiembrie 2009

Asta numesc eu muzică. Și e fără vorbe. E doar partea de solo unui cântec fooooooarte cunoscut (unora!!!). E una dintre puținele înregistrări live unde își are locul meritat și solo-ul de bas.
Aș asculta asta iar și iar și iar … în prim plan, Mike Porcaro – bas și Steve Lukather – chitară.

Varianta inițială, din 1982, a fost cea de mai jos, cântată ÎN FIECARE CONCERT, până în 2008, când s-a spart gașca. Despre TOTO vorbesc.

Mi- a răscolit amintirile Teodora,  o puștoaică de 25 de ani din Sighișoara care, pe lângă medicină, ascultă și FACE muzică bună!!!!!   Parcă ieri am văzut-o când lua lecții de chitară …  pe vremea aia eram mare prietenă de familie cu profesorul ei …

Copiii din ziua de azi, dom’ne, ne prind din urmă!!!!!

”Decât o revistă” de-adevăratelea

28 noiembrie 2009

În sfârșit, ”Decât o revistă” a apărut și on line!

Dacă vreți să știți cum începe și cum se termină istorisirea din dreapta (autor Mihai Dobrovolschi) sau cum explică Vlad Petreanu de ce e bună lenea, aruncați o privire! Știați că o jurnalistă străină consideră chestia cu ”mă trage curentul” o superstiție românească????

Interzis celor care caută poze, accesorii sau haine sexy! Indicat celor care VOR SĂ CITEASCĂ ceva de bun simț, condimentat cu ironie și umor de bună calitate și de la care nu te dor ochii!!!!

Ipocrizie și mâncare de post

22 noiembrie 2009

E la modă să vorbești despre post. Mai ales la televizor. Am văzut-o pe Iuliana Tudor intervievată de Leonard  Miron, vizibil încurcată de întrebările neroade. Adică dacă postește ortodox sau ca la catolici, cu ouă și brînză, și ce-i place să mănânce. Nu știam că postul poate fi și fusion și subiect de conversație de salon.

Din câte știu eu, în toate religiile mari postul înseamnă o perioadă de purificare psihică și fizică. O perioadă în care, prin schimbarea regimului alimentar, ne putem concentra mai mult asupra noastră. Că medităm la Iisus Christos sau la nirvana, e alegerea fiecăruia. Ce e comun și sigur e că meditația nu se poate face cu show și gălăgie. Și nici cu povești despre mâncăruri.

De unde până unde chestia asta cu ”țin o săptămână de post că e sănătos”? Da, a nu mânca un timp produse animale e sănătos. Da’ ăla nu e post! E o cură de deizntoxicare.

Într-o mânăstire catolică din România, o mănăstire deschisă, cu multă foială pe motiv de acțiuni sociale, am văzut ceva care m-a pus pe gânduri. Vinerea au ziua de tăcere, călugării nu vorbesc. Au nevoie de partea lor de purificare. Care nu se poate face decât în liniște.

Ok, n-avem toți condiții de meditație ca în poza de mai sus (sursa), dar totuși, nu s-ar putea ceva mai puțină vorbărie inutilă despre subiect?????

(later edit: Nu mă refer la cei care au ca slujbă sau ca pasiune gătitul și care, de obicei, au bunul simț să nu comenteze aiurea-n tramvai!)

%d blogeri au apreciat: